Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Borsec

                                                                                             

Tabără de creație artistică la Borsec

Tinerii din Borsec sunt așteptați în prima tabără de creație artistică organizată la Casa de cultură între 24-30 iunie de Fundația Pro Borsec cu sprijinul Fundației Communitas.

Scopul programului este,păstrarea valorilor locale precum şi comemorarea poetului maghiar Ady Endre. Programul răspunde nevoilor privind dezvoltarea culturii, turismului și a comunității din Borsec.

Participanții la tabără vor avea parte de ore de desen și de pictură cu îndrumarea unui instructor de la Palatul Copiilor din Miercurea Ciuc. Astfel cel mult 25 de tineri vor învăţa tainele acestei arte, făcând referire şi la tradițiile culturale locale. Tabăra de creaţie va dura o săptămână. În acest timp zilnic se vor ţine patru ore de desen. Ulterior creaţiile tinerilor vor fi prezentate şi expuse astfel încât locuitorii şi turişti să poată admira munca tinerilor.

Potrivit organizatorilor, lecția săptămânală de o oră oferită de sistemul educațional nu este suficientă pentru activitățile creative. Din cauza numărului scăzut de ore, interesul tinerilor pentru artele plastice este scăzut, iar pericolul este ca tinerii care au talent își vor pierde abilitățile. Tabăra organizată la sfârșitul lunii iunie este o încercare de a oferi o soluție în acest sens.